“Ma simt atat de goala incat nu-mi pot spune golul in cuvinte.nu inteleg oamenii,inteleg catre ce tind dar nu-mi dau seama intr-adevar de ce.merita scopurile lor efortul intr-adevar?”

Ei ii placea realitatea distorsionata.altfel  era cruda.un camp de lupta intre atati cazuti.stia ca ei n-or sa fie niciodata altfel;dar si ea era om …si ii placea visul ei de bun si bine;de cald si frumos interior;unde in oameni nu cresteau blocuri ci case micute cu parcuri ,gradini si locuri de joaca pentru copii in multe culori;atat de multe;oamenii nu erau gri in visul ei ,si nici intunecati;erau verzi mereu si plini de flori si faceau plaja la malul marilor albastre.

Cand i se dilatau simturile,pierdea timpul;lucrurile erau nelucruri si nu mai contau;si ce bine era cand ele nu erau prezente sa conditioneze existenta spre exasperare  ;paranoia dusa la extrem ,si-apoi o pace asemenea cu moartea;o alta lume in care sunetele si imaginile erau departe de ratiune si-n care fumul tigarii ineca marea moarta din sine.Evada mereu.In lumea ei .iar ei radeau si-si dadeau dreptate.Ea nu le intelegea nici egoismul,nici egocentrismul;nu erau nici macar acele fiinte pre-sociale care sa simta mila;erau doar niste fiare rationale.Si ratiunea le dicta ura;caci ea le furniza mereu motivele care-o sustineau,dupa procesele ei,mai mult sau putin juste .Ce ar fi putut simti altfel?poate frica?Frica era sublima.

Cadeau stele .dincolo de noapte era patul ei rece.si un cearceaf sifonat.astepta sa sune telefonul.mereu astepta sa sune intr-un dor dulce si mereu nu se-ntampla nimic.printre lacrimi ascunse isi varsa tristetea cu gust de apa de balta statuta;o zadarnicie fara inteles chiar si pentru ea.dar ce mai conta intelesul cand fara iubire nu mai exista nimic?doar scrum de tigara stinsa cu mult timp in urma,atunci cand inca auzea ceasul batand pe peretele din spatele ei.privind spre soare vedea mereu incertitudine;nu mai stia daca sa spere sau nu,daca asteptarea mai avea vreun rost chiar si in clipa in care nu doar ratacise drumurile,dar nici macar nu le mai distingea de pustiul din ea sau de iarna de-afara.

Gandea mereu la altceva decat I se cerea si nu cerea nimic in schimb;ii placeau zambetele si gesturile umane;chipurile aveau mereu cate o taina dar nu erau niciodata ferecate .Unii oameni aveau aripi ;dar zburau greu si cadeau des ,obositi,altii erau legati in lanturi grele si trageau cate o piatra dupa sine;nu stia de ce;iar ei nu aveau niciun interes sa spuna.

Era goala.si nu avea nevoie de incurajari rationale prefacute  - farsele stanelor de piatra in chipuri de om.Nu voia sa se umpla cu scuze sau false justificari;voia fluturi; o invazie de fluturi in stomac,si-n suflet;si-n minte;invazie;dac-ar fi fost carnivori fluturii s-ar fi lasat devorata cu placere;de un fluture mare,albastru.