Ca era mult de mers

Si era aglomerat ;       

Prin geamurile aburite de pe care curgea apa murdara in stropi ca picaturi reci de sudoare ,se vedea zapada alba ,strans lipita de ramuri.Privea in gol si-n fata ii treceau nepasatori copacii de pe marginea strazii murdare plina de masini zgomotoase care claxonau isteric.La fiecare statie autobuzul frana,se oprea brusc ,iar oamenii ,mai violent ca  trestiile in bataia vantului, se loveau unii de altii;unii isi cereau scuze,altii priveau indignati catre ceilalti;unii coborau plini de griji,altii urcau inghetati cu zapada agatata-n parul negru,ori blond,ori rosu;zeci de fețe necunoscute.zeci de masti- de portelan pictate in culori vii sau simple lucind in albul zapezii;mai erau si masti de marmura … si masti de lut ars cu miros de truda spalata in sudoare.Si ochii se plimbau pe incaltamaintea lor si se mira cate poate ea sa spuna.;pana si o pereche murdara de pantofi are o poveste;si fiecare pantof are povestea lui;si fiecare spune ceva : de la culoare ,la forma,material si decoratii;si tocuri;da,la tocuri,ele fac femeile mai feminine;de parca fara tocuri si-ar pierde vraja.Femei ratacite incercand sa se salveze,urcandu- se pe tocuri si purtand fuste ca sa atraga priviri;pentru ca ceva sa le spuna ca mai pot fi inca gasite;unele ratacesc mereu in alte paturi sperand ca vor poposi pana la urma intr-unul pentru mai mult timp ….sau pentru totdeauna;altele se intorc in patul lor;el ei si-al lui,si-n brate cunoscute si cu ochii inchisi ,adorate;altele adorm imbratisand ursi dragalasi de plus ori perne colorate dulce.Fiecare are o poveste ; si n-o spune.Fiecare tine ascunsa povestea lui si-o ia cu sine;si ce pacat ca paturile nu pot vorbi,nici ursii de plus ,nici bratele barbatilor iubiti pur si simplu sau de nevoie.Franturi de viata ratacind intr-o lume tot mai rece pe cat mai preocupata cu diverse.In autobuz oamenii citesc.De ce, nu stie nimeni;stiu doar ei ;ca sa stie mai mult;ca sa se sustraga cotidianului,intamplarilor din jur,ca sa se umpla cu lumi false care nu le apartin,pe care nu le-au trait,ca sa simta prin altii,ca sa simta si atat?Atatea povesti.Ea se indragostise din nou de un necunoscut;stia ca nu va dura mult caci mereu se indragostea de cate ceva sau cineva,intamplator .Ii ramaneau insa intiparite in minte fetele lor,trasaturi si ceea ce ii inspira fiecare; purta cu sine albume pline de trairi inexplicabile dar sublime.Se intampla mereu asta la metrou sau in autobuz.si ii placea.ii placea mult sa se indragosteasca.nu dura mult si nici nu voia;ar fi fost inutil .O ardere a sinelui in van.Mai bine sa-ti fie dor,si-as fi spus,dar acum nu ii era dor.La fiecare curba oamenii se leganau si se loveau unii de altii.La metrou oamenii se grabeau.O poza a oamenilor ca niste furnici zgribulite.Daca cineva ar calca peste musuroi,cu siguranta nu ar mai fi construit la fel.Si pozele,ca si cartile,spun povesti.Pozele sunt mereu frumoase;Si daca sunt urate,tot frumoase sunt;si de continutul lor e urat,ramane totusi frumos – releva categorii estetice.Dar oamenii din poze nu sunt asa mereu.Uneori pozele,ca si cartile mint;ca si femeile;ca  oamenii.

Iar autobuzele sunt o viata;fiecare autobuz spune povestea unei vieti si a mai multora in acelasi timp:necunoscuti,graba ,inghesuiala,lupta,ierarhii,curbe,viteza,bani si control.

Si un copac e ca viata:crestere,bataia vantului, soare dimineata si cantec de pasarele,apoi bataia vantului,durere ,singuratate.Orice e viata e intocmai ca si viata tot pe atat de mult pe cat viata e tot ce sunt ele.

Si numai oamenii au mai ramas nefericiti;si se intreaba mereu ,calculeaza,incearca sa gaseasca solutii; sa se regaseasca in altceva;unii in fluturi,altii in tigri,altii in flori;dar nu vad ; le e greu sa se accepte,nu-si mai ajung;se vor altii,dar nu vor sa vada ca n-or sa se aiba vreodata altfel decat sunt.

Se numesc rationali,superiori,cultivati,diferiti.